CONSECINŢELE ARBITRAJULUI DE LA VIENA DIN 30 AUGUST 1940

Teroarea Hortystă ASUPRA ROMÂNILOR TRANSILVĂNENI DUPĂ DIKTATUL DE LA VIENA.

 5 SEPTEMBRIE 1940 - 20 OCTOMBRIE 1944

...,,Fraților Români, suntem refujieți din com. Sălard, jud. Bihor. Fostam bătuți de jandarmi cu pene și de tătari unguri. Toate avuțiile noastre, bucate, fân, casă, masă și tot ce am avut a rămas la tătari de unguri, numai cu hainele iam rămas!"...

Diktatul de la Viena a fost un act internațional încheiat la 30 august 1940, prin care România a fost silită să cedeze aproape jumătate (43.492 km²) din teritoriul Transilvaniei în favoarea Ungariei. Acest act a fost impus de Germania Nazistă și Italia fascistă în timpul celui de-al Doilea Război Mondial sub titlul de „arbitraj”.

Principalul mijloc prin care regimul horthyst a încercat să extermine şi să elimine populaţia  românească din această parte a României, intrată sub ocupaţia Ungariei horthyste, l-a constituit efortul de a schimba artificial raportul demografic în favoarea populaţiei maghiare, de a justifica eventuala permanentizare a acestui regim.

FIGURA 1. CONSECINŢELE DICTATULUI DE LA VIENA. SEPTEMBRIE 1940, ROMÂNI DIN SĂLARD, JUD. BIHOR, EXPULZAȚI ÎN VAGOANE DE VITE, DUPĂ CE AU FOST MALTRATAȚI DE TRUPELOR HORTYSTE. INSCRIPȚIA DIN PARTEA STANGĂ A FUZELAJULUI DE LEMN A VAGONULUI.

,,FRAȚILOR ROMÂNI, SUNTEM REFUJIEȚI DIN COM. SĂLARD, JUD. BIHOR. FOSTAM BĂTUȚI DE JANDARMI CU PENE ȘI DE TĂTARI UNGURI. TOATE AVUȚIILE NOASTRE, BUCATE, FÂN, CASĂ, MASĂ ȘI TOT CE AM AVUT A RĂMAS LA TĂTARI DE UNGURI, NUMAI CU HAINELE IAM RĂMAS!’'

Strategia regimului de ocupaţie horthystă fata de populaţia românească din nord-estul Transilvaniei a fost sintetizată de baronul Aczel Ede, şeful Circumscripţiei regionale a X-a Cluj, a organizaţiei paramilitare horthyste a tiraliorilor, într-o cuvântare rostită la Şimleul Silvaniei, cu care prilej afirma: ,,Pe aceşti valahi opincari trebuie să-i extirpăm, să-i ucidem ca pe duşmanii noştri [...] Preoţii predică iubirea poporului, dar aceasta este numai o momeală fiindcă Dumnezeu nu ajută decât forţa brută şi această forţa brută noi cu toţii trebuie s-o întrebuinţăm pentru a ucide şi extermina pe aceşti valahi. Religia, prin cele zece porunci ale ei spune : nu ucide, nu fură, nu dori femeia altuia pentru că acestea sunt păcate. Aceasta este păcat? Nu este păcat! Păcat va fi ca adevărat dacă nu vom extermina această bandă [...] de valahi opincari [...]. Vom organiza şi o noapte a Sfântului Bartolomeu [...] şi vom ucide şi copiii în pântecele mamelor lor".

Figura 2. CONSECINŢELE DICTATULUI DE LA VIENA. 1940, sat Mihai Bravu, jud. Bihor. Țărancă româncă de 82 de ani expulzată de trupele hortyste de la vatră.

În 1940, Ungaria ocupând Transilvania cedată, maghiari sau năpustit asupra bisericilor româneşti ortodoxe şi greco-catolice, cu o furie care nu-i onorează desigur, pe pretinşi apărători ai creştinismului. Pe teritoriul cedat se aflau în momentul anexiunii (30 august 1940 un număr de 442 parohii ortodoxe 339.448 credincioşi şi 92 de parohii greco-catolice numărând un număr de 1.066.145 credincioşi.

Figura 3. CONSECINŢELE DICTATULUI DE LA VIENA. Herculian (azi în jud. Covasna), decembrie 1940. Biserica românească distrusă de trupele hortyste

Ştiind din istoria trecutului că Biserica a fost cea mai puternică fortăreaţă înăuntrul căreia romanii şi-au ţinut nealterată naţionalitatea, ungurii din 1940 şi-au închinat toate eforturile lor deznaţionalizării prin religie şi aceasta prin mijloace violente. Mii de românii au fost nevoiţi să îşi renege credinţa strămoşească, îmbrăţişând una din religiile maghiare, pentru a se pierde astfel definitiv în masă ungurească.

În judeţele din est, care au avut cel mai mult de suferit, mai bine de 12 biserici româneşti ortodoxe şi greco-catolice au fost distruse. Ungurii înarmaţi cu topoare, târnăcoape, securi se aruncau în grupuri asupra bisericilor, şi distrugeau în câteva ore până la temelie ceea ce credinţă românească a ridicat ani la rând pentru Gloria lui Dumnezeu.

Figura 4. CONSECINŢELE DICTATULUI DE LA VIENA. Localitatea Ip, judetul Sălaj, mormântul comun al celor 155 de țărani români uciși de trupele hortyste în 13-14 septembrie 1940.

Judeţele în cauză sunt cele locuite de secui, foştii adversari de moarte ai maghiarilor, azi deznaţionalizaţi aproape complet. În judeţul Odorhei au fost rase de pe suprafaţa pământului 6 biserici, fără ca autorităţile să fi luat cea mai mică măsură de protecţie.

Biserica greco-catolica Sfântul Nicolae din Racoşul de Sus (Felso Rakos) a fost prima din bisericile distruse în aceea regiune. Tot în luna octombrie 1940, au mai fost distruse Biserica Sfintei Treimi din Mereşti (Bibarczfalva). În luna decembrie 1940 este distrusă Biserica greco-catolică din Ocland (Okland), ţăranii împărtăşindu-şi din urmă pietrele şi cărămizile construcţiei. În ianuarie 1941 populaţia civilă distruge Biserica greco-catolică din Crăciunen (Karacsonyfalva), şi în fine, în februarie 1941, după ce a fost profanată, a fost distrusă Biserica greco-catolică Sfântul Mihail din Vărghiş.

În judeţul Trei Scaune, două biserici, amândouă ortodoxe, au fost în întregime distruse. Una din ele se afla situate în Căpeni (Kopecz). Autorităţile au somat populaţia românească că până la o dată fixă să-şi abandoneze credinţa strămoşească, trecând la religia reformată, urmând ca în caz de refuz să fie expulzată în masă. A doua biserică românească situată la Comălan (Kamalo) şi a fost incendiată de secui în luna septembrie 1940. Populaţia din comună a fost somată de trupele hortyste să opteze pentru una din numeroasele culte maghiare.

La Odorhei, Sânmartin (Homorod, Szentmarton), la Sângeorgiu de Pădure, la Panet, la Borsec, la Băţanii Marii, la Boroşineul Mare (Nagyborosyno) la Aiata Mare, la Belini, la Bicsar, la Ozun, etc., Bisericile au fost sau distruse sau devastate.

Soarta preoţilor romni din Transilvania nu a fost una mai bună. Din clipa întronării guvernări maghiare Clerul românesc a fost supus unui adevărat supliciu.

Figura 5. CONSECINŢELE DICTATULUI DE LA VIENA. Septembrie 1940. Familii de români din Transilvania ocupată de Ungaria hortystĂ expulzați în vagoane de vite.

În noaptea de 8 spre 9 septembrie 1940, un grup de soldaţi încercuiesc casa preotului român din Harien jud. Bihor şi pătrunzând în locuinţa lui, îl bat până ce cade în nesimţire. Până şi episcopul ortodox din Cluj, Nicolae Colan, a avut de suferit de pe urmă metodelor de arbitrare pe care le-au inaugurat administraţia hotystă imedeat după cedarea Transilvaniei Ungariei. Episcop al unei biserici numărând aproape 350.000 de credincioşi, el a fost convocat într-o zi în faţa comisiei de recrutare unde a fost cântărit şi măsurat ca un simplu recrut, fiind pus la urmă să jure Regentului Horty calitatea sa de oştean ungur desigur.

Figura 6. CONSECINŢELE DICTATULUI DE LA VIENA. Septembrie 1940, O mamă româncă și copiii ei din Transilvania ocupată, expulzați fără milă de la vatră lor .

Nenumărate alte cazuri de persecuţie meschină, de violenţe ale conştiinţei, de mizeri săvârşite zi de zi cu perseverenţă diabolică, ne sunt relatate de broşura închinată teroarei religioase, pe care au introdus-o guvernanţi statului maghiar, al statului care poartă pe stema simbolul creştinătăţii: o cruce…e drept, aplecată într-o parte.  

(Milton G. Lehrer, Ardealul Pământ Românesc, Povestea Ardealului văzută de un american, Bucureşti, 1944, pp. 295-298)

Acţiunile criminale, teroriste, săvârşite împotriva populaţiei româneşti, au fost pregătite premeditat de către guvernanţii horthyşti, şi au fost înfăptuite prin intermediul întregului mecanism de opresiune la care ne-am referit, prin mii de crime, devastări, maltratări şi expulzări, pentru a distruge cât mai mulţi români, a teroriza şi înfricoşa pe cei rămaşi, spre a-i determina să-şi părăsească casele şi gospodăriile şi a se refugia în România. Ele au fost dezlănţuite imediat după trecerea frontierei de către trupele horthyste.

Figura 7. CONSECINŢELE DICTATULUI DE LA VIENA. Țărani români din județele Ciuc și Mureș refugiați în județul Neamț din calea maltratărilor trupelor hortyste

Unul din martorii oculari ai evenimentelor, Victor Văleanu, din Satu Mare, declara următoarele privind regimul de teroare instaurat de autorităţile horthyste la începutul lunii septembrie 1940 :

,,1. Intrarea trupelor ungare în oraşul Satu Mare a fost desăvârşită în ziua de 5 septembrie 1940 [...]. Puţinii români care se mai aflau în oraş, cum şi evreii au fost obligaţi să pună la butonieră coardă ungurească, altfel fiind expuşi să fie linşaţi [...] de hoardele dezertorilor reîntorşi în oraş înainte de intrarea trupelor ungare. Înainte şi după intrarea trupelor s-au reîntors la Satu Mare cca 4 000 tineri care au trecut frontiera în mod clandestin în ultimii ani. Aceştia, de sete şi de răzbunare, căutau pe ofiţerii de poliţie şi funcţionarii care i-au anchetat pe timpuri, însă, bine înţeles, zadarnic deoarece aceştia s-au retras... Totuşi în ura lor faţă de români mai găseau pe câte un funcţionar pe care să-l denunţe autorităţilor ungare ca având ţinută ostilă Ungariei.

2. Cu ocazia intrări trupelor ungare, ordinea au menţinut-o jandarmii unguri sosiţi primii în oraş şi un detaşament de 1.200 de gardieni publici repartizaţi de la diferite oraşe din Ungaria [..]. Imediat apoi s-a proclamat stare de asediu şi s-a introdus administraţia militară, autorităţile civile pierzând orice competenţă de activitate.

3. De la penitenciarul tribunalului s-a dat drumul deţinuţilor găsiţi şi s-a instalat Comenduirea Pieţei şi biroul populaţiei, Kemelharitoiroda (Biroul de contraspionaj -n.n.), care şi-a început activitatea [...].

4. în primele 2-3 zile nu s-a întâmplat ceva deosebit, însă în ziua de 8 septembrie au început arestările în masă. Au fost arestaţi în această zi, între mulţi alţii, Berger Marcel, fost redactor al ziarului ,,Reggeli Lapol" (Foile de dimineaţă), care simpatiza cu românii şi care este ofiţer de rezervă în armata română, subsemnatul, fostul comisar de poliţie Mike Emeric, mai mulţi alţii foşti în poliţia românească, însă pensionari, pe care nu îi cunoşteam dinainte, cum şi mai mulţi intelectuali români din judeţ [...].

Din prima zi a intrării trupelor, limba română a fost cu totul înlăturată şi chiar acei care ştiau înainte bine româneşte răspundeau în ungureşte şi dacă continuă cineva a vorbi îl lăsau fără răspuns, ori îi spuneau ,,nem tudok olahul", (Nu ştiu limba ,,valahă" — n.n.).

În aceste dureroase zile, bieţii români aveau mimai o singură mângâiere: biserica, unde adunaţii se rugau lui Dumnezeu cu lacrimi în ochi şi în hohote de plans, însă şi aceasta a fost pusă sub supraveghere. Agenţii unguri şi aici au fost plasaţi, aşa că noi românii nici nu aveam curaj să vorbim unul cu altul, iar pe stradă dacă se întâlneau vorbeau numai un gureşte, pentru ca agenţii presăraţi pe străzi să nu îi pună sub supraveghere şi să-i înainteze Comenduirii.

Cele mai grozave zile le-am trăit atunci. Auzeam, vedeam arestări cu duiumul şi nu puteam da mâna de ajutor fără a risca să ajung tovarăş celui arestat, fără nici un motiv serios [...].

Evreii sunt prigoniţi aproape la fel ca românii. Ungurii au arestat apoi pe rabinul Friedman, care la 10 mai a rostit o predică, arătând fidelitate faţă de statul român, pe care a şi imprimat-o.

Numitul a fost depus la penitenciar şi nu ştiu ce s-a mai întâmplat cu el. Pe angrosiştii comercianţi de postav Schwartz şi Leibovici i-au arestat şi depus la penitenciar, pe motivul că au subscris sume mari la fondul pentru înzestrarea armatei române. De altfel, pentru că aceştia sunt multimilionari şi membri marcanţi, avocaţi ai partidului maghiar s-au angajat să- i apere, pentru suma de 10.000 pengo (cca 300. 000 lei) [...].

După cât am putut observa, avocaţii partidului maghiar vânează pe evreii înstăriţi şi acuzandu- i cu diferite nelegiuiri pe cale de denunţ, forţându-i să recurgă apoi la protecţia lor, pentru sume de bani destul de însemnate, stabilite după puterea de plată a individului. Astfel, toţi evreii mai înstăriţi îşi aşteaptă cu înfrigurata rândul. între aceşti avocaţi "vânători" am putut recunoaşte pe dr. Ţeveli care este comisarul guvernului pentru Satu Mare şi pe avocatul dr. Sudi. care este membru marcant al partidului maghiar . Tot dr. Sudi a fost acela care a recurs să i-a apărarea soţiei singurului comerciant român, de acolo, Augustin Vuic, arestat şi el fără un motiv, căruia i-a spus să depună 300 pengo (cca 9 000 lei), spunandu- i că altfel nu se va interesa de soarta lui. Femeia, nedispunând. de suma cerută, avocatul a refuzat să facă intervenţia pentru eliberarea soţului său [...]".

Descriind situaţia unor aşezări româneşti din apropierea frontierei cu Ungaria, în primele zile ale ocupării nord- estului Transilvaniei, ziarul "Universul" arăta : "Barbariile au început în prima zi de ocupaţie în judeţele Satu Mare şi Bihor. Din primele ore ale ocupaţiei, ţăranii români au fost măcelăriţi. Alte barbarii s-au săvârşit tot în primele ore la mănăstirea Bicsad de lângă oraşul Satu Mare. În miez de noapte, pe la orele două, călugării s-au pomenit asaltaţi de un grup de tineri din organizaţia

,,Levente ". Scoşi din chilii şi puşi la rând în curte, preoţii au fost scuipaţi, loviţi cu pumnalele, iar un grup de 20 ţărani refugiaţi din ajun tocmai pentru a se feri din calea teroriştilor s-au pomenit împresuraţi de altă bandă şi măcelăriţi. Dar leventiştii nu s-au mulţumit numai cu atât. După atrocităţile comise, an devastat tipografia, au ars cărţile de rugăciuni şi au dat foc tuturor proviziilor găsite. De la mănăstire, bandele de levenţi au trecut în Ţara Oaşului şi în Maramureş, unde au masacrat toţi românii întâlniţi. Trei zile şi trei nopţi, satele au cunoscut cel mai înfiorător dezmăţ.

La Săpânţa, ţăranii au fost bătuţi cu frânghii ude, apoi puşi să-şi sape mormântul, imitandu- se procedeele de pe timpul terorii albe cu prilejul revoluţiei lui Horia. Pe Valea Vişeului mai multe sate au fost incendiate. În Borşa, toţi românii au fugit în păduri, fiind ameninţaţi că vor fi omoraţi"

În judeţul Bihor, în ziua de 4 septembrie 1940, armata horthystă, încălcând convenţia, a năvălit în comună Diosig, a deschis foc asupra grănicerilor români, ucigând pe serg. Gheorghe Miţu, serg. Gheorghe Tamaş, caporal Pavel Mocanu, fruntaş Ştefan Herna şi soldat Vasile Bălan. Locotenentul Dumitru Lazăr, grav rănit, a fost transportat la Debreţin, unde a murit în spital.

În ziua de 7 septembrie, soldaţii horthyşti au arestat douăzeci de ţărani români în comună Mihai Bravu care se aflau la munca câmpului. I-au dus într - un cimitir părăsit unde i-au bătut cu patul puştilor, le-au legat mâinile la spate cu sârmă şi i-au întrebat dacă vor să fie împuşcaţi sau spânzuraţi. La întrebarea ,,pe cine vreţi să împuşcăm mai întâi" un ţăran a răspuns : ,,Pe mine". Întrebat pentru ce motiv, acesta a răspuns: ,,Ca să nu-mi văd copiii- morţi" — avea doi copii lângă el.

Figura 8. CONSECINŢELE DICTATULUI DE LA VIENA. 1940, Treznea, 9 septembrie 1940. O parte din cei 243 de țărani români morți și răniți de trupele hortyste maghiare, printre care și copii.

În ziua de 8 septembrie 1940, o echipă de militari horthyşti a ucis 13 civili români din comună Almaşul Mare, iar în ziua de 12 septembrie 1940 au fost împuşcaţi de soldaţii horthyşti doi ţărani români lingă linia ferată de la marginea oraşului Oradea.

În ziua de 10 septembrie 1940 la Salonta a fost ucis în chinuri cetăţeanul român Iosif Cristea, iar în noaptea de 10/11 septembrie, în localitatea Sântion au fost răpuşi de soldaţii horthyşti plugarul român Gheorghe Tiponuţ împreună cu fiul său.

Acţiuni teroriste, criminale, de eliminare a populaţiei româneşti au loc în toate  localităţile locuite de români, imediat ce în ele a pătruns armata horthystă de ocupaţie. În noaptea de 5—6 septembrie 1940, la intrarea armatei horthyste în comună Medieşul- Aurit (jud. Satu Mare), 3 soldaţi s-au prezentat la casa fostului primar Gheorghe Petricean, l-au ridicat, l-au dus la marginea satului, l-au înjunghiat cu baionetele, i-au scos ochii şi, după ce l-au chinuit, l-au împuşcat.

La 6 septembrie, în comună Sâtmărel (jud. Satu Mare), au fost arestaţi şi puşi în lanţuri învăţătorii români Vasile Moldovan, Gheorghe Sofroni şi Ştefan Ster. Duşi la închisoarea din Satu Mare au fost bătuţi şi purtaţi timp de peste 10 ore de-a lungul străzilor oraşului, fiind batjocoriţi de elementele maghiare şovine.

Gherla a fost ocupată de trupele horthyste în ziua de 10 septembrie. Imediat, s-au format bande teroriste care au început prigoana contra tuturor românilor. Fiecărui români se cerea o declaraţie în care să arate ce beneficii a ob ţinut de la statul român în dauna celui ungar de la unirea Transilvaniei cu România. Pentru ca aceste declaraţii să fie pe placul autorităţilor, cei interogaţi erau schingiuiţi în fel şi chip. Toţi aceştia, împreună cu alţi 300 de români aduşi din satele din împrejurimi au fost închişi în închisoare.

,,În Maramureş — notează un martor ocular abia au ieşit trupele române din oraşul Sighetul Marmaţiei şi şoviniştii unguri au început brutalizarea populaţiei romaneşti, produc îndu-se atacurile la poştă, pentru a lua banii de acolo [...]. în zilele de 1—3 septembrie Maramureşul era ţara nimănui. Trupele române erau în retragere spre Transilvania de sud, iar trupele horthyste au sosit în dimineaţa zilei de 3 septembrie [...]. A doua zi de la intrarea trupelor horthyste în oraş, evreii au fost duşi la gară, la muncă forţată, iar românii şi ucrainienii, dar în special românii, au fost aresta ţi în masă. Funcţionarii români au fost îndepărtaţi în masă din serviciile publice [...] au avut loc arestări în masă, expulzări, exilări, luarea de ostateci ca pe vremea evului mediu, deposedarea, de avere, alungarea cetăţenilor din casele lor, bătăi. Pentru orice fleac, jandarmii unguri loveau cu paturile de armă mai ales pe ţăranii români, de preferinţă pe cei tineri, ca să bage frica în popula ţie [...] în piaţa oraşului se puteau vedea convoaie du arestaţi, purtaţi la diferitele autorităţi ale oraşului Sighetul Marmaţiei (poliţie, jandarmerie, comandamentul militar, prefectură, pretură, procuratură etc). Prin teroare au forţat populaţia românească să părăsească Maramureşul şi mai ales pe intelectualii români".

FILM DOCUMENTAR REALIZAT ÎN ANUL 2011, CU CÂŢIVA DINTRE SUPRAVIEŢUITORI MASACRULUI DE LA IP, JUD, SĂLAJ DIN SEPTEMBRIE 1940

Directorul spitalului de alienaţi din Sighet, medicul Vasile Ilea, a fost alungat din postul său şi purtat, legat în lanţuri, împreuna cu fiul său, lăsat apoi pradă batjocoririi şi înjurăturilor unor elemente fasciste; maghiare din localitate". După aceste acţiuni teroriste, întreprinse de trupele horthyste şi de diverse organizaţii fasciste paramilitare în primele zile de ocupaţie, horthyştii de la trupele de ocupaţie la bande teroriste alcătuite din delincvenţi de drept comun s-au dedat la acte mult mai grave: crime şi asasinate în masă, de o monstruozitate fără seamăn. Asasinatele în masa de la Trăznea, Ip, Camăr, Păuşă, Ciumărna, Şimleul Silvaniei, Cosniciul de Jos (jud. Sălaj), Mureşenii de Câmpie, Huedin (jud. Cluj) etc. vor rămâne pentru totdeauna că acte de grav ă acuzaţie la adresa horthysmului, a fascismului.

În cazul acestor asasinate în masă, filmul fidel al celor întâmplate se poate reconstitui din glasul actelor, documentelor, mărturiilor celor care sau au scăpat ca prin miracol de la moarte sau au fost martori ai acestor masacre.

_____________________________________

* Sursa fig. 1-8  www.dantanasa.ro

Prezenta recenzie, a acelor evenimente triste din vara anului 1940 pentru ,,România Mare'' sunt preluate din diverse lucrări publicate de diverşi istorici romani şi este rezultatul colaborării dintre Arhivele Naţionale ale României, Arhivele Naţionale ale Ungariei, Arhivele Diplomatice ale Ministerului Afacerilor Externe, Serviciul Istoric al Armatei şi Arhiva Naţională de Filme. (Prof. istoric/jurnalist - Ovidiu Czinka)