REGATUL ROMÂNIEI ÎNTRE DICTATURA REGELUI CAROL AL II-LEA ȘI TEROAREA LEGIONARĂ (6 SEPTEMBRIE 1940 - 27 IANUARIE 1941)

REGATUL ROMÂNIEI ÎN ANUL 1940. INSTAURAREA STATULUI LEGIONAR ȘI SFÂRȘITUL ACESTUIA ÎN IANUARIE 1941.

           Partea a III-a    

                 Încã de la început, regele Carol al II-lea a încercat sã compromitã partidele politice pentru aşi netezi calea unui regim personal. A încercat sã numeascã guverne de uniune naţionalã, care sã conducã peste partide, la început aceastã soluţie nu s-a dovedit viabilã, guvernul Iorga –Argetoianu având o activitate scurtã (din 1931- până în mai 1932). Dupã alegerile din 1933, câştigate de liberali şi dupã asasinarea primului ministru I.Gh.Duca de cãtre legionari, Carol al II-lea a numit prim-ministru pe Gheorghe Tãtãrescu din gruparea tinerilor liberali care nu era însã şeful partidului. În acestã perioadã, guvernul a condus prin decrete-legi ocolind Parlamentul. În paralel de dreapta: Frontul Românesc şi Partidul Naţional-Creştin. 

             Rezultatele alegerilor din 1937, au permis lui Carol al II-lea sã-şi atingã obiectivul urmãrit. El a însãrcinat cu formarea noului guvern pe Octavian Goga, preşedintele Partidului Naţional-Creştin care se clasase pe locul IV în alegeri, cu 9,15 % din toatalul voturilor. Evident cã acest guvern nu a fost viabil, astfel cã, la 10 februarie 1938, a fost înlocuit cu altul, aflat sub ascultarea regelui şi condus de Patriarhul României Miron Cristea. 

                   Izbucnirea Celul de al Doilea Rãzboi Mondial, care au dus gravele pierderi teritoriale din vara anului 1940, a cauzat prãbuşirea regimului autoritar al lui Carol al II-lea. În cele din urmã, regele a fost nevoit sa-l numeascã în fruntea guvernului pe Ion Antonescu la 4 septembrie 1940. 

Dupã ce a suspendat Constituţia şi a dizolvat Parlamentul, Antonescu a cerut puteri depline pentru conducerea statului. Obţinându-le, el a cerut abdicarea lui Carol al-II-lea în favoarea fiului acestuia, Mihai, şi pãrãsirea imedeatã a României de cãtre fostul Rege.

                   Antonescu a fost numit conducãtor al statului. Noul guvern era format din militari şi reprezentanţi ai mişcãri Legionare. La 14 septembrie 1940, România este proclamată, (prin Decret Regal semnat de Mihai I), Stat Naţional Legionar. „Mişcarea Legionară este singura mişcare recunoscută în noul stat, având ca ţel ridicarea morală, materială a poporului român şi dezvoltarea puterilor lui creatoare. Generalul Ion Antonescu este numit Conducătorul Statului Legionar şi Şeful Regimului Legionar. Vice prim-ministru este Horia Sima, conducătorul Mişcării Legionare. Se decide încetarea oricărei lupte între fraţi”.

                  Statul național-legionar a fost denumirea purtată de Regatul României timp de 138 de zile, în perioada dintre 14 septembrie 1940 (când s-a format Guvernul Ion Antonescu 2) și 14 februarie 1941 (când statul național-legionar a fost abrogat în mod oficial, instaurându-se dictatura militară a generalului Antonescu”). Încã de la constituirea guvernului s-a dat o luptã acerbã pentru supremaţia în stat. Statul Național-Legionar a comis un mare număr de crime de genocid și jefuire împotriva evreilor din România. În perioada 1940-1941, statul național –legionar condus de Mareșalul Ion Antonescu a adoptat peste 20 de legi antisemite.

Ion Antonescu și Horia Sima, în uniforme legionare, salută cu salutul fascist, sub portretul lui Corneliu Zelea Codreanu, la marea manifestație a Gărzii de Fier din octombrie 1940 

               O cauză imediată, care a dus la ascuţirea contradicţiilor dintre general şi Legiune, a constituit-o activitatea Poliţiei Legionare, care, prin excesele comise, a creat o atmosferă de teroare, încă din luna octombrie întreaga ţară fiind cuprinsă de anarhie şi violenţă. Asasinatele, descinderile, arestările ilegale, maltratarea cetăţenilor, jafurile sau ţinut lanţ. O statistică întocmită din ordinul autorităţilor, în anul 1941, înregistra nu mai puţin de 450 de maltratări, 323 sechestrări de persoane, nouă asasinate – în afara celor comise la Jilava – , fără a mai lua în discuţie delictele comise la adresa proprietăţii private, care se cifrau la câteva mii. Răfuiala „cămăşilor verzi” cu foştii demnitari politici, care s-a soldat cu asasinarea a 64 de deţinuţi în închisoarea Jilavă, a istoricului Nicolae Iorga şi a economistului Virgil Madgearu, în noaptea de 26/27 noiembrie 1940, a constituit o încălcare de către legionari a dispoziţiilor primite de la Antonescu.

             Ca urmare a acestui fapt, în decembrie, el a luat măsuri care nu lăsau nici un dubiu asupra scopului urmărit, respectiv curmarea exceselor şi îndepărtarea elementelor gardiste care se dovediseră necorespunzătoare. Astfel, la 2 decembrie 1940, a ordonat desfiinţarea Poliţiei Legionare, iar pe 23 ale aceleiaşi luni, l-a destituit pe ministrul de externe legionar, Mihail Sturdza. Conflictul s-a înteţit ca urmare a măsurilor luate de „cămăşile verzi”, ca o contrapondere la ordinele date de Antonescu.

Marele savant și istoric Nicolae Iorga (cel din față cu barbă) și în 

spatele acestuia partea stângă Regele Carol al II-lea. 

[..A fost ridicat de un grup de legionari din vila sa din Sinaia în după-amiaza zilei de 27 noiembrie, și ucis lângă Strejnic. A fost împușcat de nouă ori. Asasinarea lui Iorga este des menționată în paralel cu cea a politicianului țărănist Virgil Madgearu, răpit și omorât de legionari în aceeași noapte, și cu Masacrul de la Jilava. După aflarea veștii asasinării lui Iorga, 47 de universități și academii din întreaga lume au arborat drapelul în bernă.Discursul funerar a fost ținut de istoricul francez exilat Henri Focillon, din New York, numindu-l pe Iorga „una dintre personalitățile legendare plantate, pentru eternitate, în pământul unei țări și în istoria inteligenței umane. ...]

Corneliu Zelea Codreanu s-a născut la data de 13 septembrie 1899 la Huși, și a murit la  30 noiembrie 1938. A fost liderul carismatic al extremei-drepte naționalist creștine din România interbelică, al partidului Garda de Fier sau al Legiunii Arhanghelul Mihail (cunoscuți și sub numele de Legionari, Mișcarea Legionară sau neoficial, „Cămășile Verzi”)

                După asasinatele sãvârşite de legionari în noiembrie 1940, conflictul s-a accentuat. În a doua jumătate a lunii decembrie, s-au intensificat zvonurile referitoare la pregătirea unei „nopţi a Sfântului Bartolomeu”, având ca scop lichidarea reprezentanţilor partidelor politice, ca şi a celor care se împotriveau Gărzii, extremiştii din mişcare voind astfel să inaugureze anul 1941 cu „oameni noi şi suprimarea a tot ce este vechi”. Totodată, deşi desfiinţată, Poliţia Legionară şi-a continuat activităţile ilegale – materializate în percheziţii, confiscări de averi, descinderi în locuinţele cetăţenilor – au crescut în intensitate înarmările legionarilor, instrucţia formaţiunilor paramilitare şi s-au constituit numeroase depozite clandestine de armament, toate acestea demonstrând faptul că Legiunea se pregătea febril în vederea confruntării decisive. El a culminat cu rebeliunea legionarã din 21-23 ianuarie 1941, în urma cãreia Antonescu i-a îndepãrtat de la Putere.

 

[... Horia Sima s-a născut la data de 3 iulie 1906 în Făgăraș - decedat în 1993, Madrid (?). A a fost profesor de liceu de limba română, politician fascist român, președintele partidului Garda de Fier, de orientare fascistă, comandantul Mișcării Legionare, organizație paramilitară teroristă creată după modelul organizațiilor naziste SA și SS, ministru în guvernul Ion Gigurtu (4 zile), vicepreședinte al consiliului de miniștri în guvernul național-legionar prezidat de Ion Antonescu. În zilele 21-23 ianuarie 1941, Horia Sima a declanșat și condus rebeliunea legionară împotriva generalului Ion Antonescu și a armatei române, pentru care a fost condamnat la moarte în contumacie (1941). În același timp cu rebeliunea, în fruntea legionarior, Sima a inițiat și condus cel mai mare și cel mai violent pogrom împotriva evreilor din istoria Munteniei, Pogromul de la București.În 1945, cu înaintarea frontului spre Viena, Sima se ascunde la Alt-Aussee, în munții Tirolului, cu acte false, pe numele de Josef Weber. Apoi se refugiază în Italia, Franța și Spania, unde se stabilește. Regimul fascist al generalului Franco îi oferă statutul de refugiat politic și posibilitatea de a preda un curs la universitatea din Barcelona. A murit în 1993, potrivit unora la Madrid, potrivit altora la Untermeitingen, lângă Augsburg, în Bavaria, și a fost înmormântat lângă soția sa, Elvira Sima, la Torredembarra, aproape de Barcelona. ...]

                Printre cei care i-au atacat pe evrei, împreună cu ceilalți legionarii, au fost jandarmi legionari, personalul perfecturii de poliție din București, organizațiile de muncitori legionari și organizația studențească legionară. Templele și sinagogile evreiești au fost vandalizate și incendiate, unele vechi de secole. La Templul Coral și la sinagoga Bet Midraș, legionarii au ajuns în timpul rugăciunii de seară. Au oprit rugăciunea, i-au luat pe evrei și i-au torturat, apoi i-au asasinat în Pădurea JilavaLegionarii s-au întors la templul Coral cu un camion și au început să încarce mobile. Au spart casa de fier și au furat conținutul, apoi au incendiat lăcașul. Sinagoga de pe strada Atena și sinagoga Bet El au fost distruse cu topoare, ciocane și răngi de fier. O ceată de legionari au transformat sinagoga Cizmarilor într-un centru de tortură. La Sinagoga Mare au lucrat două echipe; prima echipă a intrat cu revolvere, au jefuit enoriașii evrei prezenți și i-au bătut până a venit a doua echipă care i-a schimbat pe schingiuitori. La Sinagoga Mare lucra o servitoare creștină, Lucreția Canjia, care s-a rugat în lacrimi de vandali să nu dea foc, le-a amintit că nu așa se poartă creștinii credincioși și până la urmă ei au renunțat la incendiere. La Sinagoga Mică, Cahal Cico, vecinii s-au temut că focul s-ar fi putut extinde asupra caselor lor. Vandalii au distrus-o, dar nu au incendiat-o. La 21 ianuarie un grup de legionari condus de preotul Brigadeu s-a baricadat în cea mai frumoasă sinagogă din România sinagoga sefarda Cahal Grande, și a așteptat armata, care n-a venit. Legionarii au jefuit și devastat templul în care erau opere de artă evreiască dintre cele mai frumoase din Europa. Cărțile de religie, biblioteca antică și sulurile de Tora au fost adunate în centrul templului și li s-a dat foc.Propaganda legionară relata cititorilor ,,că evreii s-ar fi revoltat și că armata ar fi primit ordine de la „jidoviți”.

Cadavrele unor evrei asasinați de legionari în Rebeliunea Legionară

din ianuarie 1941 în pădurea Jilava 

              Mai târziu, în seara zilei de 22 ianuarie, legionarii au adus o cisternă de benzină cu care au dat foc clădirii. Ei au oprit pompierii, nepermițându-le să stingă focul. Anchetatorul militar Vlădescu a povestit ce a văzut cu ochii lui: „Templul ardea ca o torță imensă în centrul capitalei și de jur împrejur dansau legionarii un dans diabolic cântând imnul lor și împingeau în foc cu picioarele cizmuite trei evreice nenorocite, dezbrăcate complet, care urlau de durere”. 90 de evrei, dintre cei torturați în centrele legionare de tortură, au fost încărcați în camioane, duși în pădurea Jilava, dezbrăcați și împușcați în cap. A doua zi, unii legionari s-au întors la fața locului pentru a aduna îmbrăcămintea celor uciși și lucrările dentare de aur”.

Periodicul ,,Cuvântul”, organul de presă al mișcări

legionare. Fragment din Ediția specială din data de 23 ianuarie 1941 

    

                La 27 ianuarie 1941, Antonescu a format un nou guvern, alcătuit în principal din ofițeri, a căror sarcină era aceea de a asigura ordinea publică și administrarea eficientă, „după reprimarea rebeliunii legionare din 21-23 ianuarie 1941, prin Înaltul decret regal nr. 314, din 14 februarie 1941, Statul Național Legionar a fost desființat” în mod oficial, instaurându-se dictatura militară a generalului Antonescu. Din noul guvern, din 23 de persoane 15 erau militari.

Regimul politic al generalului Antonescu poate fi caracterizat, deci ca fiind o dictaturã militarã, toate puterile în stat erau concentrate în mâna lui Antonescu. El putea modifica legile vechi sau iniţia altele noi. Regele avea doar atribuţii pur decorative. Antonescu a justificat aceste mãsuri prin încercarea de a asigura ordinea şi siguranţa statului în condiţiile deosebit de dificile ale rãzboiului.

Recenzie realizată din diferite lucrări de specialitate şi este rezultatul colaborării dintre Arhivele Naţionale ale României, Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România "Elie Wiesel", Institutul de Investigarea Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc, Arhivele Diplomatice ale Ministerului Afacerilor Externe, Serviciul Istoric al Armatei şi Arhiva Naţională de Filme. (Prof. istoric/jurnalist - Ovidiu Czinka)