DRAMA EVREILOR ROMÂNI ÎN ANII CELUI DE AL DOILEA RĂZBOI MONDIAL 1939-1945

HOLOCAUSTUL ÎN ROMÂNIA. Drama evreilor romÂnii în timpul războiului pentru REÎNTREGIREA Basarabiei, a Bucovinei de Nord ȘI a Transilvaniei de Nord (IUNIE 1941- AUGUST 1944)

          Al doilea război mondial a consemnat una din cele mai mari tragedii din istoria umanităţii, holocaustul evreiesc.

Cu toate că România a reprezentat una din puţinele state europene aflate sub hegemonia Germaniei care nu a permis deportarea evreilor în lagărele de exterminare, antisemitismul regimului Antonescu a făcut un număr impresionant de victime în rândul evreilor.

Încã din 1938, la 22 ianuarie, sub guvernarea Goga-Cuza, prin legea nr.169 era revizuit statutul de cetãţeni al evreilor, drept urmare mulţi dintre aceştia pierzându-şi nu numai drepturile politice,ci şi drepturile de muncã şi de propietate.

În contextul Basarabiei şi Bucovinei s-au desfãşurat acţiunile antisemite ale armatei române care au culminat cu evenimentele tragice de la Dorohoi (iulie 1940), unde în conflictul ce s-a produs în cimitirul din localitate cu prilejul funeraliior unui soldat român şi a unui soldat evreu au fost ucişi alţi 10 soldaţi evrei ulterior fiind ucişi alţi 53 de civili evrei din oraş.

              Odatã cu preluarea puteri de cãtre generalul Ion Antonescu, prigoana împotriva evreilor a devenit o politicã de stat. Propunându-şi românizarea economiei românești, Ion Antonescu şi Legionarii au iniţiat îndepãrtarea evreilor din structurile economice ale statului. Astfel decretele adoptate în octombrie-decembrie le expropiau propietãţile rurale, forestiere şi transporturile pe râuri, iar ulterior, la 28 martie 1941, şi propietãţile urbane.

            În vremea rebeliuni legionare, au fost ucişi 121 de evrei, iar în anii 1941-1942 principalul obiectiv a fost „curãţirea terenului’’ în Moldova precum şi în Basarabia şi Bucovina (teritorii recuperate la începutul rãzboiului)-echivalentul românesc al, soluţiei finale, distrugerea fizicã a evreilor fiind inauguratã o datã cu programul de la Iaşi (28-29 iunie 1941).

Pogromul de la Iași - evrei obligați să spele pietrele din Curtea Chesturei de Poliție din Iași de sânge, după crimele avute loc anterior, 30 iunie 1941 

           La ordinul lui Ion Antonescu a fost organizatã o adevãratã vânãtoare împotriva evreilor la care au participat autoritãţile române, soldaţi români şi germani, jandarmi şi poliţişti, precum şi civili români. În lunile iulie-august 1941, evreii din zonele rurale şi din oraşe au fost adunaţi în lagăre provizorii. La Cernăuţi s-au făcut ghetouri cu intrările şi ieşirile strict supravegheate. Adunarea în lagărele provizorii a fost însoţită şi de execuţii sumare : 210 în Storojiniţ, 411 la Visternici, 325 la Ghidighici, 451 la Tătăreşti, circa 500 pe traseul Secureni-Cosnăuţi. 

        În septembrie 1941 a început deportarea evreilor la est de Nistru.Convoaiele cuprindeau maximum 1600 de persoane. Instrucţiunile de deportare prevedeau ca : „ .. evreii care nu se vor putea ţine de convoaie, fie din neputinţă, fie de boală, să fie executaţi”. Peste 110.000 de evrei au cunoscut calvarul deportării în Trasnistria. Este foarte greu de stabilit câţi dintre cei deportaţi au murit prin execuţie sau ca urmare a condiţiilor la care au fost supuţi în lagărele din Transnistria, în intervalul iulie 1941-ianuarie/februarie 1944.

         Un recensãmânt efectuat de comunitatea evreiascã a stabilit cã în ziua programului şi în cele douã ,,trenuri al morţii’’ în care au fost urcaţi cu forţa evrei au murit 14.850 de evrei.

Pogromul de la Iași - Crimele produse de autoritățile române împotriva evreilor, Iași, 28 iunie 1941,
familii întregi de evrei erau împușcați și lăsați să moară în stradă.

Trenurile morții - Cadavrele evreilor aruncate din vagoanele de marfă, foarte mulți au murit asfixiați din cauza caniculei înainte de a ajunge la destinație (lagăre), 30 iunie 1941 

Trenurile morții - curățarea vagoanelor de cadavre ale evreilor. Cadavrele erau descărcate de evrei sub stricta supraveghere a soldaților români, 30 iunie 1941 

Trenurile morții - mormane de cadavre ale evreilor la terasamentul căii ferate, 30 iunie 1941 

Trenurile morții - aruncarea unui cadavru de evreu mort din cauza caniculei, asfixiat în vagoanele de marfă, 30 iunie 1941 

Trenurile morții - Armata Română curăța trenurile de cadavre, pentru ca trenurile să își continue drumul, 30 iunie 1941 (fotografie expusă și în Muzeul Memorialului Holocaustului din Washington) 

            Programul de deportãri, cu toate consecinţele sale, a fost inaugurat o lunã mai târziu, având iniţial drept destinaţie teritorii de dincolo de Nistru şi de Bug, ulterior Transnistria, regiune încredinţatã administraţiei româneşti. Aici s-au organizat trei lagãre de exterminare pe malul Bugului –Bogdanovka ,Domanovka şi Akmechetka şi alte câteva mai mici.

Evreii din Basarabia așteptând să fie deportați în lagărele din Transnistria, iulie 1941 

          Într-un spţiu restâns şi neamenajat erau înghesuiţi 10.000 de evrei locali, 30.000 din Basarabia (în majoritate din ghetoul de la Chişinãu), 70.000 din Odessa, unde militarii români au ucis cel puţin 25.000 de evrei, şi din judeţele din sudul Transnistriei. Numãrul celor exterminaţii aici nu se cunoaşte.

            Totuşi se ştie ca Antonescu este rãzpunzãtor pentru moartea a peste 70.000 de evrei de la Domonovka şi Bogdanovka, datoritã înfometãri acestora şi unor bolii contagoiase, precum tifosul, malaria, tetanosul sau dizenteria.

Copil evreu, suferind de inaniție, 

într-un lagăr din Transnistria (1942) 

          Alti zeci de mii de evrei pieriserã însã în timpul marşurilor obositoare spre lagãr sau fuseserã ucişi sub diverse pretexte înainte de a ajunge la destinaţie. Cert este cã din cei 150.000 de evrei adunaţi din Basarabia şi Bucovina (în vara anului 1941), au supravieţuit doar 47.000.

             În vara anului 1942, Antonescu a fost de acord sã-i deporteze pe toţi evrei din România în lagãrul de la Belzec, cu excepţia a 17.000 de persoane considerate ,,folositoare’’ economiei naţionale sau berneficiind de regim special. 

       Adolf Hitler nu avea de gând sã retrocedeze Transilvania nord-vesticã, iar situaţia armatelor române pe frontul de la Stalingrad era din ce în ce mai dificilã. În anii ce au urmat (1943-1944), autoritãţile române au rezistat presiunilor germane constantându-se situaţia paradoxalã ca pe mãsura ce sistemul de exterminare nazist devenea din ce în ce mai cumplit, Antonescu îşi modifica atitudinea, repatriindu-și selectiv pe evrei din Transnistria şi îmblânzind legislaţia antisemitã .

Copii evrei în lagărele din Transnistria, (1941-1943) 

             Deportãrile s-au încheiat în martie –aprilie 1943. Au putut supravieţui în aceste condiţi aproximativ 340.000 de evrei români. Au murit însã în teritoriile administrate de oficialitãţile române (alãturi de evreii ucrainienii), între 280.000 şi 380.000 de evrei.

 

 

Deportarea țiganilor (Tiraspol azi Rep. Sep. Transnistreană) către lagăr, mulți dintre ei nemaîntorcându-se niciodată, toamna anului 1941. Deportările masive din Basarabia și Bucovina ale evreilor până în Transnistria se facea în coloane, mergând pe jos ,,îngrijiți” de Armata Română, mulți dintre ei murind pe drum înainte de a ajunge în ghetourile de așteptare sau lagăre. 

Romii deportați în Transnistria (1941) 

               În Transilvania de nord-vest, cedatã Ungariei, prin Dictatul de la Viena (30 august 1940), trãiau 160.000 de evrei care au fost supuşi mãsurilor Antisemite deja în Vigoare în aceastã ţarã. Dupã ocuparea Ungariei de cãtre trupele germane la 19 martie 1943, nazişti au trecut la aplicarea soluţiei finale, numãrul total al victimelor din Ardealul de nord ridicându-se la 135.000.

           Evreii din Transilvania de Nord au cunoscut tragedia deportării în lagărele de exterminare nazistă. După ocuparea Ungariei de către unităţi speciale ale Reich-ului, de la 29 martie 1944 s-a introdus portul obligatoriu al stelei galbene. In luna mai începe adunarea evreilor în ghetouri special amenajate. 

                   La Tîrgu-Mureş, în acest sens s-a amenajat la vechea fabrică de cărămizi. La 16 mai 1944 au început deportările spre Auschwitz. Intre 16 mai şi 19 iunie, trenurile morţii au transportat 128.822 de evrei din Transilvania. Dintre aceştia peste 90.295 şi-au găsit sfârşitul în lagărele de exterminare.

                  Regimul antonescian nu a participat la deportarea în masă a evreilor pe care oficialii nazişti au organizat-o în cadrul ,,soluţiei finale" a lui Hitler la problema evreiască în Europa. La început s-a arătat un oarecare interes faţă de această problemă, după care s-a renunţat. Dr. Wilhelm Filderman, declara în 10 august 1946, că: “În nici o ţară dominată de nazişti n-a supravieţuit o aşa de mare proporţie a populaţiei evreieşti”.

Placa comemorativă dezvelită în Municipiul Reghin (jud. Mureş) pentru a se păstra vie memoria celor care au fost deportaţi de pe peronul acestei gării în luna iunie 1944, spre lagărul de concentrare Auschwitz

Deportările evreilor din Transilvania 

cu destinația Auschwitz 

Documente diverse menţioneazã însã şi unele cazuri de români –civilii sau militari –care au salvat evrei, mulţi dintre aceştia fiind reconoscuţi ca ,,Drepţi între popoare’’ (59 de persoane printre care şi regina mamã Elena)

.

Cadavre ale evreilor deportați în lagărul din Auschwitz 

                     De altfel, din 2004, Holocaustul este comemorat în România la 9 octombrie. Tãişul concepţiilor naziste ale lui Antonescu s-a îndreptat şi împotriva rromilor, peste 25.000 de persoane fiind deportate în Transnistria, dintre care mai mult de 11.000 au murit în iarna 1943 -1944 din cauza inaniţiei ori a tifosului exantematic.

 

Placa comemorativa aplicată pe fostul sediu al Chesturi Oraşului din Iaşi pentru a ţine vie memoria celor masacraţi în tragicul an 1940

Responsabili pentru acest genocid în Regatul României conform Comisiei Internaţionale pentru Studierea Holocaustului în România a conchis, împreună cu majoritatea cercetătorilor de bună-credinţă ai acestui domeniu, că autorităţile române poartă principală responsabilitate atât pentru planificarea, cât şi pentru punerea în practică a Holocaustului. Aceasta include deportarea şi exterminarea sistematică a majorităţii evreilor din Basarabia şi Bucovina, precum şi a unor evrei din alte zone ale României, în Transnistria; uciderea în masă a evreilor români şi a celor locali în Transnistria; execuţiile masive ale evreilor din timpul pogromului de la Iaşi; discriminarea şi degradarea sistematică la care au fost supuşi toţi evreii români în timpul administraţiei antonesciene, inclusiv exproprierea bunurilor,concedierea de la locurile de muncă, evacuarea forţată din zonele rurale şi concentrarea lor în capitale de judeţ şi în lagăre, precum şi utilizarea masivă a evreilor de sex masculin la muncă forţată sub aceeaşi administraţie.

            În acelaşi timp, Comisia conchide că responsabilitatea lui Ion Antonescu pentru uciderea evreilor din Basarabia, Bucovina şi Transnistria este indiscutabilă, fiind implicat direct în măsurile represive împotriva evreilor.

            Totodată, nu trebuie omis rolul membrilor unor partide şi organizaţii fasciste în promovarea ideologiei antisemite şi în declanşarea violenţei împotriva evreilor înaintea aplicării soluţiei finale de către Ion Antonescu. La climatul ostil evreilor înainte de începerea celui de-al doilea război mondial şi-au adus contribuţia semnificativă membrii Ligii Apărării Naţional Creştine, Partidului Naţional Creştin, Mişcării Legionare (cunoscută în diverse etape şi sub numele de Legiunea Arhanghelului Mihail sau Garda de Fier).

Concluzii: conform Institutului National pentru Studierea Holocaustului din Romania "Elie Wiesel" numărul evreilor români şi al evreilor din teritoriile aflate sub administraţie românească ucişi în timpul Holocaustului nu a putut fi stabilit cu precizie absolută. Concluzia Comisiei Internaţionale pentru Studierea Holocaustului din România în acest sens este:

-          Între 45 000 şi 60 000 de evrei au fost omorâţi în Basarabia şi Bucovina de către trupele germane şi române în 1941.

-          Între 105 000 şi 120 000 de evrei români deportaţi au murit ca rezultat al expulzărilor în Transnistria.

-          În regiunea Transnistriei, între 115 000 şi 180 000 de evrei locali au fost lichidaţi (în special la Odessa şi în districtele Golta şi Berezovca).

-          Cel puţin 15 000 de evrei din Regat au fost ucişi în pogromul de la Iaşi şi ca urmare a altor măsuri antievreieşti.

-          Aproximativ 132 000 de evrei au fost deportaţi la Auschwitz, în perioada mai-iunie 1944, din nordul Transilvaniei, stăpânit de Ungaria.

-           Au murit, de asemenea, o mare parte dintre romii deportaţi. Din cei 25 000 de romi (jumătate dintre ei copii) trimişi în Transnistria, aproximativ 11 000 au pierit. Comunităţi rome nomade vechi de secole au dispărut pentru totdeauna.

O ultimă concluzie, este aceea că, acest genocid în masă împotriva unui popor sau a unei etnii, aşa cum a fost supusă la moarte poporul evreu şi etnia romă, într-o Românie în care drepturile omului erau garantate de Constituţie si nu numai, este o pată uriaşă de ruşine în paginile istoriei contemporane a României.

Recenzie realizată din diferite lucrări de specialitate ale istoricilor: Ioan Scurtu, Cornel Sigmirean etc., şi este rezultatul colaborării dintre Arhivele Naţionale ale României, Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România "Elie Wiesel", Institutul de Investigarea Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc, Arhivele Diplomatice ale Ministerului Afacerilor Externe, Serviciul Istoric al Armatei şi Arhiva Naţională de Filme. (Prof. istoric/jurnalist - Ovidiu Czinka)