joi, 9 mai 2013


Studiu de Caz : REGATUL ROMÂNIEI ÎN ANUL 1940 .

                                            PIERDERILE TERITORIALE

         Condiţiile internaţionale nefavorabile (izbucnirea celui de al doilea rãzboi mondial), lipsa unor garanţi sau alianţe puternice, tendinţele revoluţioniste manifestate de statele vecine României precum: URSS, Bulgaria şi Ungaria şi existenţa unei mişcãri fasciste  în statul român au fãcut ca Regatul României sã cedeze în vara anului 1940. Aproape o treime din teritoriul naţional este cedat statelor vecine regatului României.


   Cãtre URSS :  - În urma ultimelor note ultimative trimise de cãtre guvernul sovietic 26/28 iunie 1940 România a cedat acesteia Basarabia un teritoriu total de 44.500 Km2 şi, 3,7 mil.locuitori, nordul Bucovinei şi ţinutul Herţa care împreunã aveau un teritoriu de 6000 Km 2 şi 500.000 mii locuitori.
  Noua orientare a politici externe a României dela începutul luni iulie 1940 nu a mai avut astfel nici un efect. La 15 iulie 1940  Hitler a trimis o scrisoare regelui Carol al II-lea al României în care îl sfãtuia sã accepte revendicãrile teritoriale ale Ungariei şi Bulgariei, dupã care România va fi încadratã în politica de protecţie a Germaniei.
 Cãtre Ungaria : Tratativele româno-ungare de la Turnu-Severin s-au încheiat fãrã nici un rezultat. Incidentele de la frontiera româno-ungarã prevesteau un rãzboi între cele douã ţãri. În acel moment Hitler s-a hotãrât sã rezolve diferendul în stilul cunoscut al dictatorilor.
Dorind  sã nu extindã rãzboiul în est şi sã protejeze câmpurile petrolifiere româneşti, Hitler a invitat la Viena delegaţiile celor douã ţãri .Reprezentantului României i s-a prezentat o hartã pe care era marcat teritoriul care trebuia cedat Ungariei. Guvernul Român a aceptat soluţia ,,propusã ‘’de Hitler: pierderea unei mari pãrţi din Transilvania, cu un teritoriu de 42.493Km2 şi o populaţie de peste 2,6 mil.de locuitori, dar ,,Dictatul de la Viena’’ nemulţumea nu numai România ci şi Ungaria care dorea întreaga Transilvanie. Hitler şi-a realizat însã scopul de Axã, România  sperând anularea ,,Dictatului de la Viena ‘’ iar Ungaria sperând să primescă întreaga Transilvanie.
 Cãtre Bulgaria :  Ulterior România mai pierdea în favoarea Bulgariei ,Cadrilaterul (cele douã judeţe din sudul Dobrogei,Durostor şi Caliacra ), cu o suprafaţã de circa 6000.Km2 şi o populaţie de peste 400.000 mii locuitori.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu